Despre popi şi rotweilleri, cu dragoste


În preot îl văd pe Hristos… și nu numai în el… nu e un merit, cu asta am venit.

savatie baştovoi

ignatie-teoforul

Am urmărit cu interes comentariile la demersul creştinilor ortodocşi de a-şi apăra dreptul la cinstirea memoriei colective a Bisericii Ortodoxe, la fel cum evreii au dreptul să nu le fie batjocorită memoria victimelor Holocaustului. M-a impresionat acel comentariu foarte percutant, poetic chiar: „Popii sînt ca rotweillerii: – dacă nu-i baţi zilnic peste bot, îţi sar la beregată!” L-am preluat (Dumnezeu să-i dea sănătate celui care l-a creat) pentru că-mi sună atît de apropiat: tatăl meu m-a educat pe astfel de slogane. Aşadar, comentariile de acest fel trezesc în mine nostalgia copilăriei.

Am văzut însă că cineva a trecut dincolo de această învăţătură sau prevedere legată de rotwaileri. Zice unul din comentatori că o comparaţie dintre popi şi rotweilleri este o jignire pentru cei din urmă. Rotwailerii pot, cel mult, să fie hrăniţi cu cîte o pulpă de popă. Poetică imagine, dacă nu ar fi fost şi adevărată de atîtea ori…

View original post 448 more words

Posted in Cunoaștere de sine... | Leave a comment

CLAR CA LUMINA ZILEI


http://ghelasiegheorghe.blogspot.ro/2010/04/ierom-ghelasie-gheorghe-intre-sacru-si.html

Ierom. Ghelasie Gheorghe: “Între SACRU şi profan, între Biserică şi laicizare”


Este mare nevoie de „Reînsufleţire Spirituală”. Toţi aşteaptă ca Biserica s-o facă. Într-adevăr, Biserica va face această „Minune”. Veniţi, toţi doritorii de Spiritualitate, veniţi în Biserică, reintraţi în Sacralitate şi Minunea va începe să se arate. Se încearcă o „rememorare” a Sacrului, prin tot felul de artificialităţi, pînă la „tehnicile laice de spiritualizare”.
Cultura Spirituală este astăzi în mare impas. Valorile Spirituale sînt considerate „învechite”, simple exponate de muzeu şi bibliotecă. Parcă nimic nu ne mai „atinge” Sufletul direct… Învăţătorii nu mai sunt ascultaţi, părinţii parcă sînt străini în propria familie, Prietenii nu mai există… totul este de un „tehnicism de interese profane”.
Fraţilor, să ne trezim. Nu este altă „cale” decît Resacralizarea Vieţii. Unde găsim Sacrul? … îl cumpărăm, îl fabricăm?… Nu există decît „Un Unic Sacru, DUMNEZEU”. Reîntoarceţi-vă cu „faţa” către Dumnezeu şi veţi redescoperi Sacrul. Cei care „neagă” pe Dumnezeu de fapt îi „întorc” spatele.
Mulţi fac „filozofia” căutării Lui Dumnezeu. Întoarceţi-vă „faţa” către El şi L-aţi şi găsit. Chipul Sacralităţii lui Dumnezeu este „concretizat” în Chipul Bisericii. Biserica este Prezenţa Sacrului în lume. Unde nu mai este Chip de Biserică, acolo se şterg „urmele” Lui Dumnezeu.
Mulţi „invocă” o Biserică „interioară”. Fiţi atenţi. Dumnezeu „Vine de Dincolo” de noi. Mulţi fac filozofia că „adîncul Sufletului” nostru este „însuşi Divinul”. Mare atenţie. Dumnezeu este „dincolo” de noi, dar „trece şi locuieşte” în noi. De aceea, Dumnezeu este „întîi” Biserică „exterioară”, care „trecînd” prin „interiorul” nostru, ne face şi pe noi „biserici interioare”. Dacă Dumnezeu nu „trece” prin noi, Sufletul nostru este „gol” de Dumnezeu, şi se face „casă profană – laică”. Sufletul nostru „se face” Biserică doar dacă „trece” Dumnezeu prin el. În Sufletul tău „gol” de Dumnezeu, nu-L vei găsi niciodată.
Prin Biserica Lui Dumnezeu devenind şi tu apoi Biserică, doar aşa Îl vei întîlni cu adevărat. De aceea, trebuie să mergi la Biserică unde să-L primeşti pe Dumnezeu în Suflet ca să-L poţi avea. Fraţilor, fiţi sinceri căutători de Dumnezeu, altfel vă „autoînşelaţi”. Ca să deveniţi şi voi Biserici „proprii”, trebuie să vă adunaţi în Biserica Lui Hristos, unde se „săvîrşeşte”Liturghia Împărtăşaniei Sale, prin care Dumnezeu va „intra” în Sufletele voastre şi vă va face Biserici – Templele Sale.
Fără „Împărtăşirea” din Liturghia lui Hristos nu veţi deveni cu adevărat „Biserici proprii”. Prin aceasta se va săvîrşi Minunea „Reînvierii Spirituale”, prin Împărtăşirea din Liturghia Bisericii Lui Hristos. Veniţi, fraţilor, la Liturghia Hristică, şi aşa vă veţi „trezi” Sufletele la Spiritualitate. Veniţi „aşa cum sînteţi, mai puţin pregătiţi”, că Participarea la Liturghie este aceea care vă va „pregăti” Sufletul să-L primiţi pe Dumnezeu.
Orice Participare la Liturghie este o „scînteie” ce va aprinde „Lumina” întregului Suflet. Nu rămîneţi în „afara” Bisericii. Cei lipsiţi de Biserică fac un fel de Sacralitate în „gol”. Nu faceţi „Spiritualitate în gol”, în „afara” Sacrului Bisericii, că este o spiritualitate „artificială”. Ieşiţi din „profan şi laicizare” şi intraţi în Sacru prin Biserica Lui Hristos.

(text publicat în volumul “Avva Ghelasie, Cuvântătorul de Dumnezeu”, ed. Platytera, Bucureşti, 2005, pp. 117-119)

Aside | Posted on by | Leave a comment

Revelația este Apocalipsa fiecăruia…


http://www.filmeonline2016.biz/silence-2016/

Aside | Posted on by | Leave a comment

Chipul Lui Dumnezeu în om (Sf. Ignatie Briancianinov). Al Cui chip să purtăm? (7)


N-am cuvinte...

Sf. Ignatie BriancianinovOmule! Pricepe vrednicia ta. Priveste poienile si tarinile, râurile întinse, marile nesfârsite, muntii înalti, pomii cei preafrumosi, toate fiarele si dobitoacele pamântului, toate fiarele si pestii care umbla în întinderile apelor, priveste stelele, luna, soarele, cerul: toate acestea sunt pentru tine totul a fost menit sa îti slujeasca. Afara de lumea pe care o vedem, mai este si lumea cea nevazuta cu ochii trupesti, neasemuit mai minunata ca cea vazuta. Si lumea nevazuta este pentru om.

Cum a cinstit Domnul chipul Sau! Ce rost înalt i-a menit! Lumea vazuta e doar pridvorul pregatitor al unui locas neasemuit mai maret si mai larg. Aici, ca într-un pridvor, chipul lui Dumnezeu este dator a se împodobi cu ultimele trasaturi si culori, pentru a capata cea mai desavârsita asemanare cu Originalul sau Cel Atotsfânt si Atotdesavârsit, ca întru frumusetea si minunatia acestei asemanari sa intre în acea camara unde Originalul petrece…

View original post 1,652 more words

Posted in Cunoaștere de sine... | Leave a comment

​TEORIA CUNOAŞTERII LA SFÂNTUL ISAAC SIRUL


ortodoxiadreaptacredinta

TEORIA CUNOAŞTERII

LA SFÂNTUL ISAAC SIRUL


În filosofia europeană, într-o măsură mai mare sau mai mică, omul apare întotdeauna ca fiind o fiinţă fragmentată. Nicăieri, el nu este văzut ca un întreg, ca fiind împlinit şi unificat, ci întotdeauna ca fiind fărâmiţat în fragmente care ar birui încercarea oricărui gânditor de a le uni într-un singur tot. Pe de o parte, realismul separă omul de înţelegerea sa, văzând-o pe aceasta din urmă drept izvorul principal al adevărului şi măsura cea mai înaltă a tot ceea ce există, atribuindu-i întreaga valoare, conferindu-i putere absolută şi idolatrizând-o, diminuând în acelaşi timp celelalte forţe fizice şi psihice ale omului.
Gândirea critică, din punctul ei de vedere, este o apologie a raţionalismului şi senzualismului care coboară înţelegerea şi omul dimpreună cu ea, la nivelul simţurilor. Cât despre panteism şi toate celelalte sisteme moniste de acest fel, acestea consideră lumea şi omul drept o…

View original post 13,047 more words

Posted in Cunoaștere de sine... | Leave a comment

PUTEREA LUI ,,IMPREUNĂ,,


corryCredința mea este că Viața este suprema formă de inițiere în Taina salvării fiecărei ființe omenești de labirintul gîndirii ne-asemenea cu Cel care a creat Văzutul și Ne-văzutul. Este o Intenție pusă în fiecare suflet, un Dat existențial cu Potențial complet de Realizare prin Libera Alegere.

Pentru aceasta, în momentul cînd am renunțat la sistemul ne-conștient de gîndire, Viața sau Cel prin care am fost făcută, Hristosul, a început să-mi trimită niște oameni. Oameni care sînt Răspunsul la setea mea de El, de Adevăr. Pot eu avea, ca suflet singur, experiențele care să-mi schimbe gîndirea, să-mi reînnoiască gîndirea… să-mi dau seama care e calitatea Gîndirii Făcătorului meu?

Cînd mi-a luminat mintea? Cînd i-am cerut-o în mod expres Lui prin ceea ce, unii dintre noi, numim Rugăciune – un dialog intim în care numai eu și El știam ce cer. Primul miracol l-am trăit atunci cînd o vînzătoare de la un chioșc a folosit cuvinte din rugăciunea mea de seara, în dialogul ei cu mine. Atunci am aflat că M-a auzit!

La serviciul meu am un coleg, Liviu. Amîndoi avem aceeași pasiune: Răspunsul nostru, din ce în ce mai iubitor la Iubirea Celui căruia îi aparținem Toți. Aveam timpul necesar, de fapt ,,furam,, minute pentru a intra în micul paraclis să ne rugăm pentru cine auzeam că traversează perioade grele… mai ales cele de boală. În acest fel, datorită lui Liviu, am avut ocazia să o cunosc pe CORINA. Corina a primit diagnosticul de cancer. Am plecat amîndoi la spital să o vizităm. Mă gîndeam să tac, rugăciunea fiind suficientă, dar Corina punea întrebări. Ce zici, Danikă, e posibil să trec dincolo?

Viața, prin ea, mi-a arătat cutremurul interior al unui om căruia moartea îi dă tîrcoale. I-am răspuns așa cum îmi răspund mie: e posibil, dar încă nu e timpul. Nu mă gîndeam la prima întîlnire cu ea, ce impact va avea Corina asupra mea. Bineînțeles că orice vorbă a mea se învîrtea în jurul lui Hristos, la liniștea care o aduce încrederea totală în El. Știam că eu nu pot face nimic, dar Numele Lui poate. La un moment dat Liviu mă întreabă dacă e bine ca prietena noastră să recurgă, din nou, la chimioterapie. Și Corina m-a întrebat același lucru. Trăisem pe pielea mea FRICA. Atunci cînd ți-e frică că mori te agăți de medicamente ca suport magic. Da, o consider o formă de magie care înlocuiește miracolul care vine doar din Iubirea dumnezeiască. Iar Corinei îi era frică. I-am spus să aleagă ceea ce o liniștește. La un moment dat m-a sunat să-mi ceară să trec pe la ea să-i vorbesc despre Hristos… ,,Vreau să simt, cu adevărat, că am o Relație cu El…așa cum simt că am cu tine!,, Am simțit o bucurie de nedescris… m-am dus.

Bucuria a fost urmată de lacrimi de mărimea ochilor sufletului… căci în altă zi m-a sunat din nou și mi-a spus: ,,Danika, nu spun că n-aș vrea să mă vindec, dar parcă mai importantă e liniștea sufletului meu, împăcarea cu El, cu mine, cu Viața mea așa cum e ea!,,

Așa mi-a arătat Înțelepciunea Lui, că draga mea, era mai Sănătoasă decît mine. Sufletul ei era vindecat… ea mă chema pe mine în ajutor, dar Ajutorul îl primeam eu de la El, prin Corina.

Acum știu… Corina mi-a arătat pînă la finalul pămîntesc ce înseamnă Credința. Nu am cunoscut suflet mai puternic, mai frumos… În rugăciunea mea de la ultimul hop, am știut că urmează marea trecere. Am amuțit… m-am dus la ea să tac. A rugat-o pe mama ei să se ducă să-i cumpere ceva de care nu avea nevoie. După ce a ieșit mi-a spus: ,,Dănika, tu știi ce urmează, știu și eu… dar mama nu înțelege, de aceea am vrut să fim doar noi două,,. A spus asta, iar noi două nu am mai scos niciun cuvînt. Am stat în tăcere pînă la întoarcerea mamei. Ne-am spus ultimul ,,la revedere!,,. Apoi am auzit că l-a trimis și pe fiul ei după o ciocolată, ca să nu se sperie copilul de plecarea ei.

Prin Corina, Viața și Domnul Vieții mele m-a inițiat în Taina Demnității în fața a orice aduce și ia fluxul trăirii pe acest pămînt.

Corina, te salut și te iubesc! Doamne îți mulțumesc pentru cum ai făcut Omul și pentru toți cei întîlniți sau neîntîlniți!

Recunoștință în veci!

PS. M-am întors la gîndurile așternute pentru că mi-am amintit momentele de bucurie trăite împreună, în aproximativ 1 an de la întîlnirea nostră. Cori a fost aici asistentă medicală la spitatul municipiului Craiova. Nu i se părea că face ceva special pentru oamenii în suferințe fizice pentru că asta îi era ,,indatorirea de serviciu,,. Însă, au început o serie de sincronicități în care Corina era Răspunsul Lui pentru alții. La un moment dat, soțul ei i-a recomandat să-și ia trusa medicală în mașina cu care circulau în orele din afara serviciului. De ce? Au fost 3 cazuri în care Corina a coborît să acorde ajutor unor oameni implicați în accidente rutiere, sau leșinuri pe marginea ,,drumurilor,, ei. Unul dintre cazuri a fost vital… a salvat viața unui tînăr, care pînă la sosirea echipajului ar fi decedat. Părinții tînărului au venit acasă pentru a-i mulțumi. Noi ne bucuram pentru că sîntem folosite în Planul care ne depășește știința și înțelegerea.

Aside | Posted on by | 2 Comments

CALEA…


scara-spre-cer

Cărarea cea foarte strâmtă pe care nu o aleg mulți!
Este ,,cărarea,, sau calea abandonului total al minții și al inimii, pentru a fi vindecate de existența în acest plan al realității viciate de interpretări greșite…
Nici acum, ca întotdeauna, omul nu a înțeles că firea umană nu a rezolvat niciodată nimic… de ce? Este instabilă, capricioasă, burete de patimile despre care vă învață să scăpați tot minți ne-vindecate! Poți să nu apelezi la Supra-Fire, însă Timpul de suferință va fi de ordinul Eonilor.
Supra-Firea are un Nume… Nume pe care nu-L pronunți, nu-L chemi… preferi să strigi după oameni…

Aside | Posted on by | 3 Comments