TE IUBESC SAU TE URĂSC ?


prin ochii tai

Ieri te socoteam virtuos și plin de merite, azi oare de ce te socotesc rău și viclean? Când eram sincer? În loc să las acul urii să mă împungă, mai bine să-mi amintesc, în dragostea cea răbdătoare, lucrurile bune pe care le-ai făcut ieri și să uit de ura care m-a cuprins! 

Pe tine , care până mai ieri te lăudam peste tot a fi bun și plin de calități, de ce te bârfesc azi ca fiind rău și viclean, pentru ca astfel, din defăimarea ta, să găsesc motiv de apărare al urii mele viclene, în urma mutării mele din dragoste în ură. Chiar dacă sunt stăpânit de supărare pe tine, eu trebuie să te laud la fel ca înainte pentru a mă reîntoarce la dragostea salvatoare.

Lauda obișnuită pe care ți-o aduc ție, prietene al meu, oare de ce o pătez atunci când mă întâlnesc cu alții, din pricina supărării mele ascunse pe care o am împotriva ta, amestecând pe neobservate defăimarea în cuvintele mele?! De ce nu te laud, oare, curat în întâlnirile mele și nu mă rog sincer pentru tine așa cum o fac pentru mine?!

De ce spun ,,nu îl urăsc pe fratele meu”, în timp ce mi se sterpezesc dinții când ești pomenit în discuții?! Dacă tu continui să mă vorbești de rău, eu nu mă mai las scos din dragoste, pentru că același potrivnic care te-a prins pe tine, m-ar prinde și pe mine. Dacă tu crezi că mă poți jigni, iar eu te binecuvântez și am bunăvoință, cu cine crezi că semăn eu în acest caz? Dar tu, cu cine crezi că semeni?

Pentru că acum văd, îmi scot din minte toate judecățile despre tine și voi reteza tuturor pofta de a-l bârfi pe altul!

Nu voi ,,înțepa” cu vorbe atent ticluite, ci îți voi spune cu îndrăzneală plină de iubire unde ai comis o eroare față de mine! Supărarea nu va mai apărea, astfel, între noi!

Nu-ți voi aminti, atunci când armonia este între noi, ceea ce ai spus sau făcut la supărare!

Indiferent de ceea ce vei face și alege tu, eu nu mai ies din iubire!

 

Advertisements

About Daniela Sarah

„Gândul la Tine îl tulbură pe om așa de adânc, încât nu-și poate afla mulțumirea până ce nu Te laudă pe Tine; căci ne-ai făcut pe noi pentru Tine, și neliniștit este sufletul nostru până ce se va odihni întru Tine.” (Fericitul Augustin) Am venit să învăț să iubesc fără condiții, să-L cunosc și să creez ca El, am venit să învăț Arta de a Lumina până ce lumina ajunge și la tine...
This entry was posted in Cunoaștere de sine.... Bookmark the permalink.

4 Responses to TE IUBESC SAU TE URĂSC ?

  1. dana raluca says:

    buna,
    ma bucur sa te cunosc 🙂
    dana

    Like

  2. calinakimu says:

    Insasi “alegerea” demonstreaza cat suntem de confuzi…Acolo unde ESTE iubire, nu este alegere, nu are cum?!
    Iubirea si ura nu sunt antagonice, decat cel mult in mintea noastra. Iubirea nu are opozabil, ca de altfel nici adevarul. Ura, minciuna, maleficul, se opun REALITATII, ceea ce este aberant. Este adevarat ca prin atitudinea noastra confuza, ignoranta, le putem da “putere”, o putere iluzorie. Puterea raului este ignoranta, prostia, confuzia…

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s