TIMPUL LUI DUMNEZEU


Timpul Creatorului nostru este PREZENTUL CONTINUU. Tot ce se desprinde de Acum se îndepărtează de Dumnezeu. Iar trecutul, ştim de la noi nu există, decât dacă vrem noi să-l păstrăm viu în mintea noastră, extrem de preocupată de lume. Viitorul are aceeaşi valoare ca şi trecutul. Aşa am învăţat noi liniaritatea, curgerea de la A prin B spre C. Ca să îmi împac mintea liniară i-am sugerat că există toate în Acum. Fiecare Acum devine imediat un fost Acum sau un viitor Acum 🙂 Prezentul continuu care desfiinţează Iertarea şi Grijile pentru mâine.

Ce mai e de ţinut minte atunci? În Cer nu există Iertare căci acolo greşelile nu sunt catalogate ca pe la noi 🙂 Acolo există pentru noi sprijin pentru corectare prin blândeţe şi iubire, căci este atât de adevărat… nu ştim ce facem. Există o singură Realitate, iubirea lui Dumnezeu, orice iese din această Lege este iluzie. Reîntoarcerea la Adevăr este inevitabilă când ai cunoscut Duhul din tine, când el te ia în braţele lui iubitoare. Începi să înţelegi că ochii trupului nu au văzut bine, mintea interpretând realitatea după dorinţele ei. Toţi am strigat după Iubire, toţi vrem să cunoaştem Iubirea Adevărată, cea care nu are nicio dorinţă, nicio cerere de la nimeni, care ne face liberi.

Ne-a fost dat un mângâietor, ne-a fost dat un Fiu care la cererea ta disperată după Iubire soseşte degrabă şi îţi locuieşte inima, întreaga Fiinţă. Numai la cerere… altfel eşti în bătaia minţii tale. Se activează în noi Mintea Lui şi din acel moment începe drumul către casă. Unii în ritm alert, unii mai uşurel. Hmmm, unii cu asalt…

Prieteni aţi încercat să cereţi ajutorul? Să fiţi învăţaţi cum să gândiţi, cum să iubiţi cum să vă cunoaşteţi pe voi, cei adevăraţi?

Un dialog nepretenţios cu Hristosul din voi în care să cereţi ghidarea prin labirintul percepţiilor înşelătoare spre realitate, spre Adevăr.

Tot ce a promis El este adevăr Viu. Îndrăzniţi, după inima voastră, şi veţi vedea miracolul care sunteţi, suntem… 

Într-o dimineaţă, cu gândul tot la El şi cu recunoştinţă faţă de viaţa mea şi a celor care erau în jurul meu, am auzit în inima mea: eu ţi-am dat totul şi ai totul, dă şi tu mai departe fără limite, căci nu de la tine dai… spune-le celor care nu au încredere să o ceară de la Mine şi vor primi, apoi s-o extindă asupra tuturor… tu rămâi aşa, conştientă că ai Totul, că eşti Întreagă, că Eu sunt în tine şi tu în Mine.

Cu Dumnezeu înainte!

NU ȘTII CĂ AI PÂNĂ NU DAI!

Advertisements

About Daniela Sarah

„Gândul la Tine îl tulbură pe om așa de adânc, încât nu-și poate afla mulțumirea până ce nu Te laudă pe Tine; căci ne-ai făcut pe noi pentru Tine, și neliniștit este sufletul nostru până ce se va odihni întru Tine.” (Fericitul Augustin) Am venit să învăț să iubesc fără condiții, să-L cunosc și să creez ca El, am venit să învăț Arta de a Lumina până ce lumina ajunge și la tine...
This entry was posted in Cunoaștere de sine.... Bookmark the permalink.

4 Responses to TIMPUL LUI DUMNEZEU

  1. Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.
    Nu va ingrijorati, dar, de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei.
    Cu iubire

    Like

  2. Ralu Daniela says:

    Tot ce gândesc în momentele de luminare a minţii şi a fiinţei au o singură Sursă… El şi cuvintele Lui Vii. Chintesenţa Parfumului Vieţii este El, eu doar o esenţă din multimiliardibiliordimea 🙂 atâtor esenţe cu mirosul lor. Floarea e una… eu sunt un trandafir 🙂 mai am şi nişte spini 🙂

    Like

  3. sharabagiu says:

    Dumnezeu nu are timp pentru ca e dincolo de el. El ESTE pur si simplu. Exista, fiinteaza si cu fiinta Sa umple totul. Spatiul si timpul ca si creatie a lui Dumnezeu reprezinta scoala in care se formeaza copiii Sai tocmai pentru a descoperi in ultima instanta exact contrariul, adica realitatea vie ca spatiul si timpul nu exista. Cum poti constientiza ceva, daca nu prin opusul sau, opus creat doar ca necesitate si in nici un caz sa serveasca drept scop final.
    “Doar in liniste, afli CUVANTUL,
    doar in intuneric, afli LUMINA,
    doar prin moarte, afli VIATA”. (Creatia Ea)
    Cu iubire!

    Like

  4. Ralu Daniela says:

    Mulțumesc, draga mea! Ce frumos este El! Mă bucur pentru noi! Te iubesc!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s