CÂND MI-E FRICĂ DE VOIA MEA ?


Întotdeauna mi-a fost frică de voia mea 🙂 De ce? Pentru că nu știam care e Voia lui Dumnezeu pentru mine și credeam că am voia mea, în contradicție cu a Lui. Cineva m-a întrebat acum 2 zile de ce a spus Iisus să ia Tatăl de la El paharul amar… dar tot El a adăugat urgent, nu voia Mea, ci a Ta să se facă. Am cerut răspuns la acest aspect. Nu știm care e Voia Lui, și toate rugăciunile se încheiau, și se încheie și acum, cu Voia Ta să se facă Doamne! Care ar putea fi Voia pentru mine? Este ea aceea ca eu să fiu Fiul prea-iubit? Nu spunea Iisus că suntem frați și că tot ce face El putem face și noi și chiar mai mult? Nu asta e menirea noastră a tuturor oamenilor, fără nicio excepție, noi fiind Fiimea, adică toți in corpore Fiul Lui? Asta nu înseamnă că a-lLcunoaște pe Dumnezeu înseamnă a-L înțelege ce vrea cu mine? Și ce înseamnă a-L iubi pe El mai mult ca orice, decât să fii și să creezi la fel ca El? Să te manifești ca el, mai precis! Și cum se manifestă El cu toți, fără excepție, dacă nu cu Iubire Infinită și împărtășirea tuturor darurilor cu toți? Adevărat, cum să crezi că-L iubești și să nu recunoști în toți Prezența Lui? Atunci este adevărat că tot ce-i faci oricărui copil de-al Lui, Lui îi faci.

Este clar că atunci când nu-ți vezi valoarea care ți-a dat-o El, atunci din ceea ce prețuiești se vede ce valoare îți dai. Dacă prețuiești Veșnicia, atunci acolo e inima și comoara ta. Dacă prețuiești timpul cu cele vremelnice ale lui, atunci atenția ta este pe tot ce e trecător. Te crezi un trup care moare cu frica corespondentă. Un trup care aleargă toată viața după mâncarea cariilor.

Iisus ne-a arătat cum să fim oameni și dumnezei. Trebuie să fii Om ca să înțelegi că ești parte din Dumnezeu cu aceleași atribute. Dumnezeu împărtășește totul cu noi fără preferințe. Așa și noi. Dumnezeu creează ce e Veșnic cu Iubire și din Iubire. Așa și noi. Dumnezeu nu judecă pe nimeni pentru că El știe cum ne-a făcut, Perfecți. Ne umple de Iubirea Lui, însă marea ILUZIE adusă la rang de REALITATE A FRICII, BOLII ȘI MORȚII am creat-o noi ori de câte ori refuzăm să ne umplem de El… da, ne-am umplut cu noi, cu credința noastră în cele enumerate, cu credința noastră în atac asupra Lui, asupra propriei noastre ființe, asupra celorlați… care suntem tot noi 🙂

Voia Lui este voia mea, iar voia mea este Voia Lui atunci când sunt aliniată perfect la ceea ce sunt cu adevărat. Iar în Voia Lui nu intră decât ordinea perfectă spre a-Și ține Creația Unită și Unificată, în deplina Libertate a Fiecăruia de a Crea ca El.

Tot ce cade din această Ordine nu este recunoscut ca Adevăr. Timpul și miracolele vor desface greșelile și vor aduce aminte tuturor ce Sunt. 

Ce nu înțelegi nu poți să iubești. Am crezut mult timp că-s separată de El, El fiind undeva, departe, greu accesibil… și când colo, ce să vezi… Mi-e mai aproape ca respirația. În fiecare zi cer să văd ceea ce privesc. În fiecare zi mă rog să înțeleg corect ceea ce văd. Nu am fost niciodată, în toată eternitatea singură… întotdeauna am fost cu El și cu tot ce a creat El. El nu are locuri libere… Acasă vom ajunge toți … aceasta-i definiția Destinului pentru mine. Nimeni nu este singur, că-ci El este cu tot ce a gândit și adus la Viață. De aceea Dumnezeu e incomplet fără tine, dar și fără mine. Pe toți, fără deosebire ne așteaptă să ne întoarcem precum copiii… cu mintea întreagă, inima curată, sufletul curat…ACASĂ.

Doamne ajută-ne! Doamne învață-mă să iubesc ca Tine, în veci!

Advertisements

About Daniela Sarah

„Gândul la Tine îl tulbură pe om așa de adânc, încât nu-și poate afla mulțumirea până ce nu Te laudă pe Tine; căci ne-ai făcut pe noi pentru Tine, și neliniștit este sufletul nostru până ce se va odihni întru Tine.” (Fericitul Augustin) Am venit să învăț să iubesc fără condiții, să-L cunosc și să creez ca El, am venit să învăț Arta de a Lumina până ce lumina ajunge și la tine...
This entry was posted in Cunoaștere de sine.... Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s