DUMITRU CONSTANTIN DULCAN


Devenim ceea ce gândim

 
– Boala e prin urmare rezultatul tuturor influen­ţelor negative?

 
– Venim pe pământ pentru a evolua, dar prin erori repetate ne creăm nişte dezechilibre, nişte energii ne­gative, care nasc suferinţa. Suferinţa este rezultatul comportamentului nostru, care a ajuns, de-a lungul secolelor, să fie într-un mare dezacord cu biologia noastră şi cu legile fiinţării noastre. N-am fost creaţi de Dum­nezeu să suferim, biologia noastră o demons­trea­ză: avem nevoie de fericire. În concluzie, devenim ceea ce gândim, sănătoşi sau bolnavi, fericiţi sau nefe­riciţi. Chiar şi la nivelul creierului, înnoirea celulelor noastre nervoase este favorizată de o gândire cons­tructivă, optimistă şi este inhibată de agresivitate, furie şi depresie. Orice emoţie negativă blochează celulele sis­temului imunitar pentru cinci, şase ore. Asta în­seamnă că un gând de invidie, de răutate, un necaz ne lasă organismul fără apărare pentru câteva ore. Ştim din descoperirile fizicii cuantice că orice gând are un substrat de câmp, acest câmp are efect de dispersie, se pro­pagă în spaţiu. Când ne gândim insistent la un lucru, îl creăm în planul de dincolo de noi, iar el se întoarce la noi. Putem, deci, face rău cu un gând, nu nu­mai nouă, ci şi celorlalţi din jur şi întreg universului. Am avut ocazia să verific şi în practică lucrurile astea. Pacienţii optimişti, ferm convinşi că se vor vindeca, îşi aju­tau organismul să lupte cu boala şi chiar se recu­perau. Ceilalţi, pesimiştii care se plângeau în perma­nenţă, se otrăveau cu propriile gânduri, iar starea lor se deteriora. Îmi pare rău că nu am avut resurse financiare să-mi fac un sanatoriu, în care să le vorbesc bolnavilor despre boala lor şi despre comportamentul care duce la vindecare. A învinge boala înseamnă, în primul rând, a o înţelege şi a nu te revolta contra ei.

“Când crezi, îţi mobilizezi toate mecanismele de vindecare”

– Faptul că aţi demonstrat ştiinţific existenţa lui Dumnezeu v-a întărit şi mai mult credinţa? V-aţi apropiat şi mai mult de Hristos?

– Eu nu cred în Iisus doar pentru că aşa am fost educat de părinţi. Sunt un intelectual trecut prin şcoli, care a căutat să-şi explice lumea. Dar dintre toate ma­rile spirite care au trăit pe Terra (Buda, Confucius, Pi­ta­gora etc) Iisus are cea mai perfectă acoperire ştiinţi­fică. Am luat rând pe rând toate noţiunile predicate de el şi toate pot fi explicate în termenii ştiinţelor actuale. Vă dau doar un exemplu. Ce înseamnă iertarea? Din punct de vedere spiritual, înseamnă pace şi armonie. Din punct de vedere ştiinţific, prin iertare, la nivel de ADN, modelul negativ este pur şi simplu şters şi se instalează în corp o bună chimie şi un echilibru ener­getic. E fantastic, e pur şi simplu ca resetarea unui com­puter. Despre puterea credinţei, am vorbit deja. Iisus ar fi putut zice “eu te-am vindecat”, dar a ales să spună “credinţa ta te-a vindecat”. Când crezi, îţi mo­bilizezi toate mecanismele de vindecare. Dar a şti că Dumnezeu există nu e totul. Doar religia îţi dă trăirea emoţiei transformatoare, acea deschidere a sufletului prin care trăieşti cu adevărat relaţia cu Dumnezeu. Nu doar mersul la biserică e important, ci şi puterea ru­găciunii pe care o poţi face oriunde.

Advertisements

About Daniela Sarah

„Gândul la Tine îl tulbură pe om așa de adânc, încât nu-și poate afla mulțumirea până ce nu Te laudă pe Tine; căci ne-ai făcut pe noi pentru Tine, și neliniștit este sufletul nostru până ce se va odihni întru Tine.” (Fericitul Augustin) Am venit să învăț să iubesc fără condiții, să-L cunosc și să creez ca El, am venit să învăț Arta de a Lumina până ce lumina ajunge și la tine...
This entry was posted in Cunoaștere de sine.... Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s