MESAJ


   Pentru mine mesajele prin care se subliniază suferința lumii, cum că ar trebui să te simți mai puțin bine, să ai griă, să fii atent… nu sunt naturale.

  Mesajul meu pentru oricine este că ești liber și fericit, chiar dacă acum te vezi altfel. Nu avem control asupra modului cum se simte, cum se comportă sau cum se poartă alții. Îmi văd de mine, să mă simt bine în inima mea cu ceea ce fac, iar cum sunt interpretată nu contează profund.

  Stau în inima mea, nu ca centru emoțional, ci ca loc în care mă unesc în iubire cu tot. M-am împăcat cu mine însămi. Este ceea ce ofer.

Advertisements

About Daniela Sarah

„Gândul la Tine îl tulbură pe om așa de adânc, încât nu-și poate afla mulțumirea până ce nu Te laudă pe Tine; căci ne-ai făcut pe noi pentru Tine, și neliniștit este sufletul nostru până ce se va odihni întru Tine.” (Fericitul Augustin) Am venit să învăț să iubesc fără condiții, să-L cunosc și să creez ca El, am venit să învăț Arta de a Lumina până ce lumina ajunge și la tine...
This entry was posted in Cunoaștere de sine.... Bookmark the permalink.

4 Responses to MESAJ

  1. ei nu chiar cu tot.atunci n-ar mai fi unire,ar fi centrificare.

    Like

  2. calinakimu says:

    Alo…Ralu…ce spui?! TU sa te simti bine…de restul nu iti pasa….ca vorba aia…”sufera din prostie, din ignoranta, din inconstienta faprului ca nu realizeaza cine sunt. Da asa este…daaaar tot suferinta se numeste, si asta doare…si daca poate sa nu-ti pese….
    Cand m-am mutat la tara si am tras apa de la 400 m am facut-o dupa ce am intrebat oamenii care erau in proximitatea mea daca se prind la lucrare. Aproape toti au vrut in afara de vreo doi. Dupa ce am tras apa au venit cu saru’ mana sa le dam si lor apa. Vecinii n-au vrut, ca sunt niste oameni carcotasi, ca sunt rai, iar argumentul suprem a fost ca sunt niste boi(?!)si nu merita… Dar cum eu eram sefu’ la lucrare am avut un argument irefutabil…”Asa este”, le-am spus, “sunt niste boi, dar boii nu beau apa?…Si daca apa nu este a TA, cum poti sa le interzici acest drept? Ce ai facut tu mai mult decat sa muncesti. Sa-i punem sa plateasca munca…si sa la dam apa”. Si asa a fost.
    Ralu…si boul bea apa…chiar daca deocamdata este bou.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s