VIAȚA CA-N TENIS


            M-am născut jucător de tenis. Am primit terenul de joacă, racheta și mingile. Am fost învățată să joc, după reguli, mai mult sau mai puțin strălucit… dar joc. Îmi place tenisul. Pe terenul meu au intrat toți, începând cu părinții. Mult timp n-am priceput jocul. Însă, atunci când am început să-mi pun întrebări am văzut că:

– deși nu joc extraordinar, pe măsură ce particip activ, jucătorul care sunt este din ce în ce mai pregătit și mai rafinat;

– deși dau mingea bine, unii nu mă vedeau pe mine, dădeau replica acolo unde nu eram eu; 

– eu dădeam și prin reculul unora, crăpa în altă parte;

– serveam și câțiva de dincolo de fileu se concentrau atât de bine încât mingile îmi veneau în cap sau în altă parte, rănindu-mă; 

– deși mă feream, mingile parcă erau programate și-mi veneau tot în cap, și atunci m-am gândit să servesc altfel;

– au intrat în teren, însă, oameni care jucau tot din dragoste de joc și atunci jocul era deosebit de plăcut, chiar dacă se mai greșea pe ici pe colo;

– intră la joc cei care sunt atrași de jocul meu, care spune mai multe despre mine, decât vorbele mele, întotdeauna ei fiind potriviți și spre folosul reciproc.

        În viață ca-n tenis. Intră pe teren cine intră. Eu joc ca și cum n-aș juca, adică nu mai am așteptări. Nu joc pentru recompense sau trofee, sunt doar un jucător pe terenul vieții. Acum sunt în tribună și mă uit cum joc cu celălalt… privesc detașat, și nu țin cu nimeni… e doar un joc!

Advertisements

About Daniela Sarah

„Gândul la Tine îl tulbură pe om așa de adânc, încât nu-și poate afla mulțumirea până ce nu Te laudă pe Tine; căci ne-ai făcut pe noi pentru Tine, și neliniștit este sufletul nostru până ce se va odihni întru Tine.” (Fericitul Augustin) Am venit să învăț să iubesc fără condiții, să-L cunosc și să creez ca El, am venit să învăț Arta de a Lumina până ce lumina ajunge și la tine...
This entry was posted in Cunoaștere de sine.... Bookmark the permalink.

2 Responses to VIAȚA CA-N TENIS

  1. calinakimu says:

    Eu am jucat ani buni tenis…Stateam uneori pe teren ore in sir, eram implicat total in joc, cochetam chiar cu performanta. Desigur este un joc …cu tine insuti. Modul cum reactionezi la reactiile adversarilor, bucuria realizarii unei mingi “frumoase” in urma efortului intens, sau al tehnicii, erau tot atatea motive sa te prinda. Eram un jucator care ma agatam de joc, doream sa castig…pana la un punct insa…Nu puteam fi “caine” pe teren….Am jucat odata cu un jucator mai bine clasat decat mine…Mi-am propus sa-i dau totul inapoi…Acesta, usor infatuat, probabil ca nu m-a luat in serios si s-a trezit condus cu 2-0 la seturi. Se jucau 3 din 5…Cum jucam pe echipe si cum rezultaul meciului conta …acesta a inceput sa joace cu disperare. Datorita efortului a trebuit sa intrerupa meciul, a vomitat, a alunecat si a cazut pe jos…ma rog de toata mila/sila. In acea clipa n-am mai putut sa joc…m-am deconectat. Mi s-a facut lehamite…de unde atata cerbicie, nebunie sa castigi un meci pierdut.?! Ce bucurie mai era sa castigi in fata unui jucator evident incapabil sa mai corespunda cerintelor jocului?! Merita o astfel de tavaleala…ca sa ce?!…Am avut vreo 4 mingi de meci, dar pana la urma am pierdut acel meci. Pe moment n-am realizat cum a fost posibil, mai apoi totul mi-a fost clar…

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s