CINE A CREAT FRICA?


Frica nu este creată de către Dumnezeu și să spui că El a creat Răul sau Egoul, arată o confuzie mare a căutătorului de sine însuși, cu care nu convinge pe nimeni.
Frica și lipsa este exclusiv creația minții care crede că poate gândi altfel decât a fost destinată a fi folosită, adică pentru modul creator și continuator al relațiilor dintre formele din existență.
Că a fost permisă intrarea în existență a egoului, este altceva… el a ales să fie Cineva, separat și în competiție permanentă cu altcineva.
Faptul că Egoul poate fi recunoscut drept ceea ce este, o construcție a minții bolnavă după atenție exterioară, frica fiind instrumentul ei preferat, demonstrează că nu este creația lui Dumnezeu, pentru că o logică simplă arată că El creează Perfect.
Fiecare dintre hrănitorii de ego personal contribuie la perpetuarea și îngrășarea egoului colectiv. Cel care crede că a înțeles și crede că el a scăpat de ego, dar critică pe cel de lângă el și îl judecă pentru faptele lui rele, tocmai s-a procopsit cu un ego perfid, mult mai subtil. Acest ego subtil ,,spiritualizat,, neagă ceea ce se poate vedea cu ochiul liber peste tot: lipsa de armonie.
Ceea ce oamenii înțelepți mi-au arătat mie este să trec dincolo de ego și să văd esența comună a noastră, nu să mă prefac că forța distructivă a egoului nu există.
Acum îmi vine să râd cât adevăr există în cuvintele: cea mai perfidă strategie a lui… /egoului/ minții-pe-dos este să nu-i recunoașteți existența :))))))))))))
Ba da, recunosc existența Altceva-ului, față de noi Același, însă știind că nu este creație permanentă și este ne-conștiență dusă la rang de virtute de către mintea roabă perfectă a egoului, nu-i mai fac jocurile… iar fiecăruia dintre cei întâlniți îi voi spune adevărul.

Advertisements

About Daniela Sarah

„Gândul la Tine îl tulbură pe om așa de adânc, încât nu-și poate afla mulțumirea până ce nu Te laudă pe Tine; căci ne-ai făcut pe noi pentru Tine, și neliniștit este sufletul nostru până ce se va odihni întru Tine.” (Fericitul Augustin) Am venit să învăț să iubesc fără condiții, să-L cunosc și să creez ca El, am venit să învăț Arta de a Lumina până ce lumina ajunge și la tine...
This entry was posted in Cunoaștere de sine.... Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s