TRENUL COPILĂRIEI :)


Înainte de a veni la trup, mama mea a călătorit cu trenul și așa am hotărât 🙂 să mă nasc la Ploiești. De aceea, în mijloacele de transport care mă leagănă, mă întorc la inocență. Azi am avut introspecție pe ruta Craiova-București, aprox. 3 ore. Odată intrat în existență totul e în mișcare și schimbare continuă, stări în care dacă stai la același nivel cu ele suferi, te bucuri, suferi… un ciclu absolut normal…. până vezi că din toate stările poți ieși plasându-te în afara lor… adică să ți le vezi fără a reacționa , bobinând judecățile lui ,,dacă,, și ,,parcă,, până faci dintr-un chibrit o ditamai bobina. Trăiesc bucuria de a-mi studia stările, a accepta tot ce vine și a aștepta ca un copil neașteptatul. Eu nu m-am mișcat niciodată, doar stările vin așa cum pleacă. Alerg atât de rapid fără să alerg deloc :)))))

Advertisements

About Daniela Sarah

„Gândul la Tine îl tulbură pe om așa de adânc, încât nu-și poate afla mulțumirea până ce nu Te laudă pe Tine; căci ne-ai făcut pe noi pentru Tine, și neliniștit este sufletul nostru până ce se va odihni întru Tine.” (Fericitul Augustin) Am venit să învăț să iubesc fără condiții, să-L cunosc și să creez ca El, am venit să învăț Arta de a Lumina până ce lumina ajunge și la tine...
This entry was posted in Cunoaștere de sine.... Bookmark the permalink.

One Response to TRENUL COPILĂRIEI :)

  1. sharabagiu says:

    Buna Ralu, nu stiu ce-mi veni, dar titlul postarii mi-a adus aminte de ceva din copilarie. Cand eram la camin si ne asezau la masa sa pictam (mi-au placut culorile de mica) dupa ce ne dadeau hartia, asezau pe masa si acuarelele. Nu stiu cum se facea, dar in fata mea ajungeau mereu cele folosite si incomplete, iar la celelalte mese puneau cutii noi cu acuarele. Desigur ca nu puteam picta ridicandu-ma mereu sa iau de exemplu, rosu de la masa vecina. Asa ca sfarseam prin a picta cu ceea ce aveam. Starea cu care luam cunostinta era aceea de nemultumire, zicandu-mi in sinea mea ca as picta mai frumos daca as avea la dispozitie toate culorile. Si pentru ca nu erau, urma sa fac mai departe cunostinta cu alta stare: de resemnare/acceptare. Trebuia sa pictez cu ceea ce aveam la dispozitie. Bineinteles, copil fiind nu am facut analiza starilor, dar le-am trait, mi le aduc aminte, precum si deciziile luate ulterior. O suita de intamplari similare din viata, m-au facut (slefuit) sa fiu astazi cea care se descurca cu ceea ce are. Au deschis in mine un potential creativ (atat cat am reusit, mult, putin, inca in lucru) de care nu eram complet constienta. Il observam la mama (era deja experta in a se descurca intr-un mod minunat cu ceea ce avea – si da, e o adevarata minune sa legi putine elemente si sa faci ceva “nou”), dar nu ajunsesem la nivelul ei. Urmau insa lectiile si temele de facut, cu practica cu tot :-))))… Intr-un final nu pot sa spun decat ca sunt recunoscatoare pentru micile lipsuri, caci fara ele nu as fi descoperit ceea ce asteapta sa iasa la suprafata in mine, ca in fiecare din noi. Habar nu aveam cat de BOGATA pot sa fiu… 🙂
    PS: poate comentariul meu nu are mare legatura cu postarea si totusi, suntem bogati, ne imbogatim mereu trecand peste starile trecatoare (dar cu rostul lor), cautand sa ajungem la miezul fiintei noastre de IUBIRE CREATOARE.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s