INIȚIERE ACUM ȘI AICI FĂRĂ RĂSPLATA LUMII


INIȚIÁ, inițiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) introduce într-un domeniu de activitate în care nu a lucrat; a da cuiva sau a căpăta primele cunoștințe. 2. Tranz. A face începutul, a pune bazele unei acțiuni, a organiza o mișcare, o activitate.

Istoria sufletelor omenești nu e un timp trecut, e tot prezent… nu noi trecem prin timp și istorie, timpul și istoria trece prin fiecare dintre noi.

Sufletul meu este inițiat prin informațiile Omului-Dumnezeu, cel mai puternic nume din Cer și de pe Pământ, IISUS HRISTOS. El, ca Învățător al meu, a spus că nu aduce ceva nou Legii deja existente a lui Dumnezeu-Tatăl, ci reinterpretează Legea pentru ca Ea să fie înțeleasă prin Iubirea-Înțelepciune. Lege care a fost înscrisă în Inima Ființei oricărui Om… o avem, dar nu Ea ne conduce, ci legea noastră închipuită, reinterpretată cum îi vine minții care gândește fără Dumnezeu. În funcție de setea din Începuturi de a ne reîntoarce conștient la Dumnezeu, la Adevăr, la Viață toate Ajutoarele Lui pun cosmosul în mișcare pentru a ne ajuta. Asta dacă vrei… și e greu pentru că cine e dispus să renunțe la sistemul de gândire greșit cu care te-ai obișnuit atât de mult crezând că este bun, încât pleci dincolo tot mort, ne-trăind 60-70-90 ani sau cât ești pe aici ? Și cum pleci de aici, aceleași bariere puse împotriva Luminii și Iubirii te vor ține prizonierul propriei limitări.

Dacă nu-L putem vedea pe Iisus Hristos, este pentru că o asemenea Strălucire nu este suportată de ochii noștri obișnuiți cu întunericul. În viața de zi cu zi întâlnesc oameni care au aceeași împotrivire față de Omul-Dumnezeu, singurul prin care se poate reface legătura dintre omul mult prea îndepărtat de ceea ce a fost destinat să fie, și Izvorul Luminii, al Vieții. Oameni care iau drept poveste și metaforă Misiunea lui Iisus Hristos. Oameni care nici nu vor să știe sau să creadă altceva decât că ei sunt singuri pe lume, sau de nu sunt singuri atunci sunt ei dumnezeu în persoană, ei sunt creatorii vieții lor și a mea. Fără să le treacă prin minte că tocmai această INDEPENDENȚĂ față de Sfânta Treime, ca Unul, este ceea ce a adus Schimbarea în Ordinea Creației lui Dumnezeu. Noul, față de Plan, a adus Schimbarea… iar noi facem din istoria trecutului, un veșnic prezent distorsionat. Orice minte care traduce pe dos va putea riposta că nu ai nevoie de ajutor, că totul trebuie să faci tu… dar când îi întrebi cine e acel ,,tu,, desigur, începe tusea. Tu, ești pe cheltuiala ta și nu admiți ideea vreunui ajutor pentru că tu așa ai fost crescut de către mintea care servește Ego-ului ce se vrea stăpân, care se închină Diferențelor, Separării, Conflictului, Luptei pentru puterea de a stăpâni peste altul și de a-i impune legile tale.

Sunt oameni care mă întreabă cum și ce să facă pentru a scăpa de mintea lor care le aduce numai suferință… deși mulți dintre aceștia se spovedesc și se împărtășesc. Am meditat îndelung la acest aspect… de ce nu sunt fericiți?  Dumnezeu ne iubește pe toți, Iisus Hristos este salvatorul sufletelor noastre… totuși mulți sunt nefericiți.

Iată cântecul sufletului meu și cuvintele primite de mintea mea. Nu este un cântec intențional, nu… e un cântec de bucurie și s-ar putea ca cineva care are mintea și inima deschisă să-și amintească de Începuturile lui , Începuturi pe care le avem toți în Memoria a toate, memorie care în niciun caz nu aparține minții vechi sau a trupului.

Iisus Hristos este mai Viu decât omul care crede că e viu. Este Omul care, datorită vieții petrecute pe pământ, a gândirii, vorbirii și faptelor ca un întreg, este Viu în Trupul de slavă. În acest Trup încăpem toți… fără excepție… acest Trup Viu simte fiecare chemare a omului și fiecare depărtare de firea dumnezeiască a omului. El este răstignit în fiecare clipă de către toți cei care gândesc, vorbesc și fac exact la fel cum a făcut-o primul om, înger sau spirit al naturii care se împotrivește Voii Creatorului a tot ce există. Mintea nu poate înțelege cum vine asta… cum de întunericul din noi nu poate ascunde nimic și cum de toate sunt cunoscute de către Dumnezeu… cum de Dumnezeu știe dinainte de a ști tu ceea ce ai de gând să faci… prin cercetarea inimii.

Se poate trăi fără Iisus Hristos sau Dumnezeu… da, cum să nu, asta am făcut toți până să ne ,,trezim,, sau dacă nu îl înțelegem și nu avem o relație cu El, cum am spus, ne bagă în pământ așa cum am venit, dormind pe noi. Dar dacă vrei să fii ceea ce ai fost destinat să fii… preot al lui Dumnezeu… și vezi că ești mai departe decât e pământul de soare, atunci cheamă-L pe Iisus Hristos. Strigă-L pe Nume, cu cuvintele și vocea ta. Vocea ta care face să se audă milioane de cuvinte, numai Numele cu cea mai mare Putere nu îl rostești.

El este Viu și atunci când îl chemi Fața Lui cea Sfântă Luminoasă se întoarce spre tine. Dacă nu ai conștiența acestei realități, nici nu ai o relație personală cu El. Tu nu ai cum să-ți învingi carnea și mintea cu obișnuințele ei care ți-a dat a 2-a natură sucită. Împreună cu Mântuitorul/Salvatorul de natura ne-firească  te va curăți și te va vindeca de bolile sufletești. Va vindeca mintea cea împărțită între Dumnezeu și lume, între Iubire și lipsa ei, între Bine și Rău. Vei ști ce e acela Rău, dar vei asculta Voia care nu mai poate face altceva. El reaprinde sfințenia care a fost pusă în tine din Începuturi. El este Focul care Arde și care te aprinde și pe tine. Pe Apostoli i-a trimis în Lume, le-a spus să nu se îngrijoreze de ceea ce vor spune… pentru că nu ei vorbeau, nu vorbea gura trupului de carne… vorbea Duhul Sfânt prin ei… tu, acest tu sau eu, trebuie să se dea la o parte din Cale, Adevăr, Viață.

Poți să nu apelezi la El. Fiecare e liber să creadă ce vrea și în cine vrea… însă, cu El Timpul este desființat, suferința este văzută și primită ca binecuvântarea prin care Esența care te poartă prin existență și Timp, luminează prin carne efectiv! El desființează Timpul meu de învățare… fără El înveți ce ești în eoni de eoni… dacă nu acum, atunci când?

Când ai o relație personală cu El, conștient că El este lângă tine, ca de altfel lângă toți iubitorii Lui, El te umple, te îmbracă… suntem de aceeași calitate… fiecare e unic, o expresie unică a Tatălui… familia mea este din 3 copii, dar fiecare este diferit, însă de aceeași calitate cu cei care ne-au dat viață. O minte ne-schimbată va înțelege că te agăți de Iisus ca să facă El totul. Nu prietenă minte sucită… știi până și tu că atunci când iubești foarte mult pe cineva… gândești de aceeași calitate, vorbești, faci de aceeași calitate cu iubitul tău… ați devenit Unul, fără ca să fi dispărut ca individualitate.

Atât de uimitoare, impresionantă și miraculoasă este această prietenie cu Iisus Hristos, încât, după o vreme nu prea îndepărtată rămâne în tine doar bucuria. Acum știi că natura omului de carne este instabilă, nu te bazezi pe ea nici la tine, nici la altul. Ești liber să iubești. Voința ta este liberă doar atunci când iubești.

Nu crede pe nimeni pe cuvânt, îndoiește-te de toate… dar, încearcă să pui în aplicare îndemnul de a avea o relație personală, intimă cu cel care e în tine, iar tu în El. Ce-ți faci ție sau altuia Lui îi faci… pune în aplicare, trăiește oră de oră, minut de minut, zi de zi conștient de această natură dumnezeiască din om și din tine și atunci… vei știi că nici eu nici tu nu mai putem gândi, vorbi sau face ceva decât din acea parte din noi una cu Hristosul. Celelalte părți vor fi sfințite de această Prezență Vie.

Fii focar Hristic, numai El te poate aprinde până la incandescența Iubirii… și atunci, fără interese de nicio culoare, miros sau sunet… ne vom aprinde toți!

Slavă Ție Doamne Dumnezeule pentru Viața care ai pus-o în noi!

Advertisements

About Daniela Sarah

„Gândul la Tine îl tulbură pe om așa de adânc, încât nu-și poate afla mulțumirea până ce nu Te laudă pe Tine; căci ne-ai făcut pe noi pentru Tine, și neliniștit este sufletul nostru până ce se va odihni întru Tine.” (Fericitul Augustin) Am venit să învăț să iubesc fără condiții, să-L cunosc și să creez ca El, am venit să învăț Arta de a Lumina până ce lumina ajunge și la tine...
This entry was posted in Cunoaștere de sine.... Bookmark the permalink.

One Response to INIȚIERE ACUM ȘI AICI FĂRĂ RĂSPLATA LUMII

  1. sharabagiu says:

    Pacea Domnului nostru Iisus Hristos sa fie cu noi!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s