NUMAI DACĂ AI PRIMIT IERTAREA, IERȚI


Atunci când un om este umplut cu Duh Sfânt, nici nu mai știe unde a ,,îngropat,, omul dinainte care credea că este. Nici nu-și mai aduce aminte mereu și mereu caricatura care era, comparativ cu chipul și asemănarea domnească… știe că a fost iertat și iartă la rândul lui pe toți… care se poate să se fi înșelat mult mai puțin decât omul salvat. Omul Iertat și care a primit iertarea pentru el, e conștient că nu știa ce-și face… la fel cu toți… smerenia lui vine din recunoașterea aceasta: nu știm ce ne facem. Dacă mie mi-au fost iertate cele mai negre coșmaruri, cum pot să judec tot eu, cine ce cruce are de dus?
Știi, fără nicio îndoială, că ai fost iertat doar iertând.
Știi, fără nicio îndoială, că ești iubit doar iubind.
Da, suntem toți iubiți egal dar nu toți vrem să iubim egal, necondiționat… suntem lăsați să existăm ca să ne trezim la Adevăr… întrebare grea: oare de ce avem 2 vieți… una veșnică și una în care aflăm, sau nu, ce este și ce presupune viața veșnică?
M-au făcut să zâmbesc înțelepții, mai ales cei ai Indiei: nu mai vrem să venim pe aici, asta să fie ultima dată… să rupem lanțul revenirilor… să învățăm acum și aici cum să ieșim de sub legea răului destin (așa-zisa Karmă). Hai acum și aici la Viața Veșnică, fără întreruperi… fără moarte… Creație continuă în care nu se mai desfac ,,legăturile,,…
Există o scurtătură ignorată destul de mult: Iisus Hristos, care a parcurs toată Calea pentru toți… cei care l-au ales pe El, indiferent de nivelul de înțelegere, vor afla Adevărul instantaneu.

Advertisements

About Daniela Sarah

„Gândul la Tine îl tulbură pe om așa de adânc, încât nu-și poate afla mulțumirea până ce nu Te laudă pe Tine; căci ne-ai făcut pe noi pentru Tine, și neliniștit este sufletul nostru până ce se va odihni întru Tine.” (Fericitul Augustin) Am venit să învăț să iubesc fără condiții, să-L cunosc și să creez ca El, am venit să învăț Arta de a Lumina până ce lumina ajunge și la tine...
This entry was posted in Cunoaștere de sine.... Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s