CATHARSIS


Dezambiguizare… Din perspectivă psihanalitică, termenul de catharsis a fost elaborat de către Breuer și Freud, fiind înțeles ca eliberare de sub o excitare anormală, prin stabilirea sau restabilirea asocierii unei emoții cu amintirea sau ideea evenimentului care a cauzat-o[6].

Mintea folosită incorect pentru scopuri personale sau fără un scop înalt m-a condus în mod excepțional spre catharsis 🙂 Cu alte cuvinte, sufletul îmi intrase în suferință. Am intrat în casă… sentimentul, de data asta extrem de puternic era că deși nu-mi lipsește nimic material și trăiesc printre oameni, eu am murit înainte de a muri fizic. Hohote sănătoase de plâns mi-au cuprins, ființa mi se cutremura de o tristețe adâncă, neștiind exact de unde vine boala mea. Nu mă mai interesa nimic din exterior, cum ar fi ce zic vecinii 🙂 În mijlocul plânsului meu amarnic, a apărut un gând extrem de blând: ce s-a întâmplat atât de grav, draga mea? Care e de fapt problema ta? Îți plângi de milă, cumva? Surprinzător, alt gând a răspuns: da, mi-e milă de starea mea. Recunosc că de fapt mi-e frică de viață, mi-e frică să trăiesc, mi-e frică să iubesc… nu știu să iubesc! M-am săturat de mintea asta… m-am săturat de tine și de sistemul tău de gândire care m-a adus aici! Descoperind cauza ca fiind necunoașterea a ceea ce sunt și a modelului de Om, Iisus Hristos, a venit eliberarea sau libertatea despre care rațiunea psihologică e doar un indicator spre ceva cu mult peste așteptările minții raționale 🙂 .

La fel de repede am conștientizat că nu vorbisem niciodată cu Dumnezeu-Tatăl… mă mai rugam, dar dialog din inima mea simplă și minusculă nu îndrăznisem, nu mă gândisem. De data asta i-am spus cu vocea gurii mele: Doamne, de azi fă ce vrei Tu cu Mine, eu renunț la mintea mea… refuz să mai cred că știu ceva despre mine sau despre viață. am tăcut! sunt în întregime în Mâinile Tale… Tu să mă conduci… din acel moment, acum văzând altfel acel timp, pot spune fără să greșesc cu nimic față de conștiința mea, că viața mea a luat-o în altă direcție, înflorind până în zilele acestea…

M-am abandonat în modul cel mai corect al cuvântului.

Fericirea? Fericirile de pe Munte… da, există Fericirea iar cu mintea de acum știu că ea este continuă doar atunci când ești în Relație personală cu El. Am suflete așezate în cărarea vieții mele cu care, din iubirea care o simțim pentru El și recunoștință nemăsurată, ne unim pentru a vorbi despre noi și despre El. Nu e vorba de vreo ,,adunare,,, ci în doi, noi, iar cu El trei. Unul dintre aceste suflete mă întreabă într-o zi: crezi că suferința este necesară în viața asta? Oooooo, da și încă cum… dar vine vremea când treci dincolo de ea, nu-i mai spui suferință… iese din vocabular… și atunci omul spune că nu e necesară. Dar numai după ce realizează că toate bobârnacele și poticnirile și erorile enorme sunt binecuvântări care înalță setea de Relație cu Dumnezeu la rang de primă și ultimă necesitate dătătoare și păstrătoare de viață.

Și începe o altă viață, de data asta la conducerea ei nu mai este mintea și inima veche și acoperită de funinginea erorilor și împătimirilor… e altceva, nu mai ești singur… deși niciodată n-ai fost singur… El aștepta la ușa inimii mele, ca eu să nu aștept prea mult după El atunci când îmi revin din Coșmar.

Tot într-o discuție cu acest suflet și el însetat după Hristos, în mintea mea, ca și conștientizare de mare putere, a venit următorul gând: dragul meu prieten, îți dai seama că aici ne pregătim pentru lumea care, deocamdată nu este aici pe pământ, nu va cunoaște decât iubirea, armonia și ordinea care ține creația Lui veșnică? Și nu poate fi veșnic decât ceea ce a creat El, nu oamenii! De aceea, ne antrenăm încă de pe aici pe menținerea continuă a gândurilor, vorbelor și faptelor la înălțimea calității dumnezeiești. Cu cât am renunțat mai repede la pietrele de moară ale acestei lumi, agățate de picioarele sufletului, cu atât zborul către Înaltul iubirii, simțirii, comuniunii, comunicării este mai lin… fericirea nu poate fi decât continuă, pentru că niciodată nu vom da de ,,capătul,, lumilor Lui Dumnezeu… fericirea e continuă pentru că înțelegerea, cunoașterea și relația cu El sunt nesfârșite cu El și în El… îmi vine și: neîncepute!

Fericirea mea e continuă pentru că l-am cunoscut pe Iisus Hristos… e o fericire de fundal… fundalul desfășurării vieții de zi cu zi… strâns legat de ruga: dă-mi să am puterea de a trece peste toate nepierzându-te din gânduri, vorbe, fapte pe Tine… nici aici, nici în oricare altă parte.

Iisus m-a învățat că acest trup trebuie lăsat când s-a sfârșit timpul alocat Școlii pământești… în pace și cu sentimentul că nu ai trăit degeaba, neștiind pentru ce ai venit. Sufletul să știe de aici de călătoria lui, spre o unire completă în Triunghiul Iubirii căruia tot nu-i dai de capăt… plec de aici, dar sunt convinsă că acest AICI este doar o secundă în comparație cu DINCOLO.

Tuturor le doresc ceea ce doresc să fiu eu… fericire în veșnicie cu Dumnezeul Viu și Adevărat și în El, alături de noi toți sau întreaga Lui Creație Perfectă!

Advertisements

About Daniela Sarah

„Gândul la Tine îl tulbură pe om așa de adânc, încât nu-și poate afla mulțumirea până ce nu Te laudă pe Tine; căci ne-ai făcut pe noi pentru Tine, și neliniștit este sufletul nostru până ce se va odihni întru Tine.” (Fericitul Augustin) Am venit să învăț să iubesc fără condiții, să-L cunosc și să creez ca El, am venit să învăț Arta de a Lumina până ce lumina ajunge și la tine...
This entry was posted in Cunoaștere de sine.... Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s