COPIL LA 11 ANI, COPIL LA…


Percepția vârstei mele biologice a pățit un ceva la 11 ani. Am promis unui vizitator al paginilor sufletului meu, că voi scrie despre asta… cu drag împărtășesc cu oricine citește… sau nu 🙂 .

Copilăria mea a fost plină de natură, mai ales în Gorj la ,,țară,,… de animale și animăluțe cu care mă jucam… sau… voiam să mă urc pe cal, pe văcuță… eram în toți pomii fructiferi… un copil experimentator pe propria-i piele și de cele mai multe ori nu eram însoțită de nimeni, nici alt copil dar nici un adult. Adulții nu-mi plăceau… prea înțepeniți, mult prea serioși și asta nici acum nu înțeleg 🙂

La 11 am avut experiența care s-a repetat la nesfârșit, de-abia acum conștientizând, în parte, ce a însemnat sau ce a fost. Era vară, o liniște mormântală plină de tăcerea eferveșcentă a naturii vii. Pe un deal destul de înalt, pe la jumătatea coborâșului sau urcușului (îți alegi tu 🙂 ) m-am întins în iarbă cu mâinile în poziția de cruce de om. Prima dată am închis ochii… auzeam toate gânguririle vieții care mă înconjura, toate sunetele, mirosurile, mișcările le pipăiam cu ceva dinăuntrul meu. S-au estompat toate atunci când mi-am dat seama că ascultam și liniștea din mine… atunci am simțit pentru prima dată FERICIREA de a exista… în modul cel mai simplu… fericire și bucurie imense… am deschis ochii… cerul mi se părea cel mai frumos albastru pe care-l văzusem în viața mea. Mintea s-a prezentat și ea la traduceri și interpretări… dar era o minte curată, întreagă necoruptă de vinovăție sau regrete :)))) Ea a spus așa: iată Cerul se Unește cu Pământul, iar tu… eu eram doar o liniuță fină între acestea două… aveam cerul ca față, iar ca spate pământul… iar cu mine simțeam că suntem 3 într-o armonie perfectă… tocmai când mă hrăneam cu această viziune a minții, liniștea a fost traversată de un sunet deosebit de cele naturale: un motor de avion supersonic, pe o linie aeriană care traversa cerul  lui ,,la țară,, al meu… un sunet puternic, dar deloc strident… l-am auzit, dar nu știam ce rol a avut acel sunet de motor.

Ce știe un copil?… nimic nu știu nici acum! Acel sunet înfundat pe cerul de deasupra mea și a noastră a avut rolul de ,,trăgaci,,… și la ora aceasta dacă aud acel huruit atenția îmi este , din nou, 100% pe pacea, liniștea și lipsa de orice identificare plecând de la un singur gând, ce să mai vorbim de emoții, sentimente, nume, identitate personală… deja sunt la 100 de km e centru 🙂

Consecința ulterioară a acelei trăiri a fost, pentru toată viața, că am altă percepție a timpului în sensul că nu sunt sub puterea lui. Am afirmat de foarte multe ori că viața aceasta a mea, această experiență de venire aici, este una dintre cele mai liniștite și mai echilibrate dintre toate în interiorul sau lumea mea interioară (dacă ar fi să compar 2 sau 1000 de vieți tot ale mele :)) ) …  Glumesc, chiar nu contează nimic din ce a fost… dacă nu acum, atunci când?

Am rămas copil cu inima… dar mintea a mai fost la un fund de babă, așa cum povestește mama mea că afirmau vecinele care mă trăgeau de limbă, iar eu le spuneam să-și vadă de viața lor, nu de a altora…

Rămân copil pentru că ce am trăit la 11 nu are vârstă… e venit din Veșnicie și aparține Veșniciei… am știut de atunci că posed un trup, dar treaba e cu mult mai mult decât nici nu a încercat mintea să înțeleagă deplin…

Copiilor le plac surprizele și tainele… împreună cu Lucian Blaga, afirm și eu: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea în flori, în …

Mulțumesc, Doamne!

Vă îmbrățișez cu drag, căci brațele mele sunt foarte lungi și cuprinzătoare :)))

Advertisements

About Daniela Sarah

„Gândul la Tine îl tulbură pe om așa de adânc, încât nu-și poate afla mulțumirea până ce nu Te laudă pe Tine; căci ne-ai făcut pe noi pentru Tine, și neliniștit este sufletul nostru până ce se va odihni întru Tine.” (Fericitul Augustin) Am venit să învăț să iubesc fără condiții, să-L cunosc și să creez ca El, am venit să învăț Arta de a Lumina până ce lumina ajunge și la tine...
This entry was posted in Cunoaștere de sine.... Bookmark the permalink.

One Response to COPIL LA 11 ANI, COPIL LA…

  1. mcooper801 says:

    Frumoasa si dulcea copilarie…chestia cu Cerul de uneste cu Pamnatul am trait-o si eu in copilarie…frumoasapovestea ta adevarata…

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s